Rivalitatea dintre Egipt și Turcia pentru controlul gazelor din estul Mediteranei se profilează ca una dintre cele mai importante linii de forță ale securității energetice regionale. Pe lângă disputa asupra zăcămintelor submarine, noua miză se mută pe infrastructură: conducte, terminale de LNG, instalații de regazeificare, capacități de stocare și porturi, adică ansamblul prin care gazul din regiune poate ajunge pe piețele internaționale, în special în Europa.
Egiptul deține în prezent două facilități de LNG, Idku și Damietta, cu o capacitate anuală de aproximativ 16,7 miliarde de metri cubi. Construirea unei infrastructuri similare de la zero ar implica ani și investiții de miliarde de dolari, oferind Cairo-ului un avantaj greu de recuperat rapid.
Strategia țării este să atragă gazul din vecini, să-l proceseze și apoi să-l exporte sub formă de LNG. În cazul în care gazul cipriot ar trece prin Egipt, regiunea ar înregistra o mutare strategică semnificativă.
Turcia, la rândul său, urmărește să-și consolideze statutul de hub energetic alternativ, ceea ce poate modifica rutele de livrare către piața europeană. Toate aceste evoluții au implicații pentru securitatea energetică a regiunii și pentru piețele din Europa, iar efectele pentru România și, în special, pentru Ilfov, vor depinde de evoluția investițiilor în infrastructură, de prețuri și de reglementările europene aferente fluxurilor de gaze naturale.
