Surse
Invitat în cadrul emisiunii „Vezi ce crezi” de la Metropola TV, expertul în energie Dian Popescu a prezentat un tablou paradoxal al ambițiilor energetice românești. Conform afirmațiilor sale, România deține resurse de cărbune declarate comercial care ar putea fi exploatate până în 2090, însă deciziile politice privind închiderea minelor au fost negociate într-un interval mult mai restrâns și mai agresiv decât în multe alte țări europene.
În contextul european, Germania și-a programat renunțarea la cărbune pentru 2039, iar Polonia pentru 2049, în timp ce România a acceptat prin PNRR închiderea definitivă a minelor și a termocentralelor în perioada 2026-2030. Popescu subliniază un contrast semnificativ între calibrarea consumului și ritmul de închidere: România arde aproximativ 15 milioane de tone de cărbune pe an, în vreme ce Germania utilizează în jur de 160 de milioane de tone, ceea ce evidențiază un dezechilibru între volum și prioritatea tranziției.
În opinia sa, decidenții politici care au negociat aceste termene la Bruxelles au adoptat o linie de acțiune mai rapidă decât multe țări din UE, iar promisiunile privind menținerea unităților în „rezervă tehnică” par să fi fost neglijate. Consecințele acestor decizii pentru zona Ilfov și, în general, pentru securitatea energetică națională, îngrijorează localii furnizori și consumatorii.
O tranziție accelerată poate însemna o creștere a cererii pe gaze și energie electrică din surse alternative, cu impact asupra costurilor de încălzire, prețurilor la energie și asupra planurilor de investiții în infrastructura locală. Pe de altă parte, vizibil în acest context este mesajul că tranziția energetică poate necesita soluții rapide, dar bine gândite, pentru a nu lăsa în urmă comunitățile miniere și zonele dependente de cărbune.
Rămâne de văzut cum se vor adapta operatorii regionali și cum vor fi gestionate efectele pe termen mediu și lung pentru județul Ilfov și pentru întreaga rețea energetică națională.
