VLAD MERCORI, prezent de ani buni în spațiul online prin anchetele sale dedicate zonei politice și administrative, aduce în atenția publicului o nouă poveste tulburătoare: comune din România în care sumele plătite pentru indemnizațiile de handicap au crescut până la niveluri greu de imaginat.
Firul acestei investigații îl poartă mai întâi pe Vlad Mercori în comuna Ștefan cel Mare din județul Olt, unde administrația locală este condusă de primarul Măgureanu Viorel Marius, reprezentant al PNL. În această localitate, care numără doar 1.499 de suflete, primăria ajunge să cheltuiască în fiecare an 5.258.852 de lei pentru indemnizațiile destinate persoanelor cu handicap – adică în jur de 1 milion de euro. Raportată la întregul buget al comunei, această sumă uriașă reprezintă aproximativ 60% din resursele financiare disponibile.
Detaliind cifrele, analiza arată că valoarea lunară a acestor ajutoare sociale depinde de gradul de handicap: de la 450 de lei pentru handicap grav până la 1.163 de lei pentru cei încadrați cu deficiențe de vedere. Dacă se ia ca reper o medie estimată de 600 de lei pentru fiecare beneficiar, rezultatul este șocant: în comuna Ștefan cel Mare ar figura în jur de 730 de persoane care primesc indemnizații de handicap. Practic, aproape unul din doi locuitori ar apărea în evidențe ca având o dizabilitate.
O asemenea proporție nu poate trece neobservată. Fără a lansa acuzații explicite, investigația ridică un semn de întrebare apăsat asupra modului în care au fost făcute încadrarea și evaluarea gradelor de handicap. Autorul subliniază că asemenea statistici sunt greu de pus pe seama unei situații medicale sau sociale obișnuite. Faptul că într-o comună rurală relativ mică se concentrează atât de multe persoane încadrate cu handicap pare, cel puțin din punct de vedere statistic, profund neobișnuit.
Povestea nu se încheie însă în Olt. Atunci când se extinde privirea la nivel național, următoarele trei poziții din clasamentul comunelor unde indemnizațiile de handicap cântăresc cel mai greu în buget revin, toate, unor localități din județul Caraș-Severin. În aceste comune, mai mult de jumătate din banii publici ajung la acest tip de plăți sociale, fapt care amplifică suspiciunile legate de procedurile prin care sunt emise certificatele de handicap în regiune.
Un exemplu deosebit de elocvent este comuna Șopotu Nou, cu doar 896 de locuitori, dar cu cheltuieli pentru indemnizații de handicap care o depășesc chiar și pe Ștefan cel Mare: 5.392.053 de lei pe an. Dacă se aplică aceeași medie estimată de 600 de lei pe beneficiar, rezultă că, din punct de vedere statistic, aproape toți locuitorii ar trebui să fie încadrați cu un anumit grad de handicap. Situația devine și mai greu de explicat atunci când este amintit un alt indicator: la ultimele alegeri locale, prezența la urne a atins 76%.
Confruntarea dintre aceste două realități – un procent teoretic uriaș de persoane cu dizabilități și, simultan, o participare electorală foarte ridicată – nu face decât să alimenteze bănuiala că ar putea exista abuzuri sau încadrarea formală, doar pe hârtie, a unor locuitori în categoria persoanelor cu handicap. În analiză se precizează limpede că handicapul nu înseamnă exclusiv imposibilitatea de a se deplasa, însă diferența dintre cifre și imaginea firească a unei comunități rurale rămâne greu de trecut cu vederea.
Lista comunelor cu valori neobișnuit de mari ale acestor cheltuieli continuă tot în Caraș-Severin. Dalboșeț, localitate cu 1.364 de locuitori, ajunge să direcționeze în jur de 1,2 milioane de euro pe an către indemnizațiile de handicap. În Lăpușnicel, tot în același județ, pentru doar 770 de locuitori se plătesc aproximativ 600.000 de euro anual, ceea ce înseamnă din nou o felie consistentă, aproape sufocantă, din bugetul local dedicată acestui tip de ajutor.
Extinderea analizei la nivelul întregii țări dezvăluie un tipar și mai apăsător: în primele 25 de comune din România, ordonate după ponderea indemnizațiilor de handicap în bugetul local, apar încă aproximativ trei localități din același județ Caraș-Severin. O asemenea concentrare într-o singură unitate administrativă alimentează speculațiile privind posibile rețele locale care ar facilita obținerea certificatelor de handicap sau privind un control administrativ deficitar, lipsit de rigoarea necesară.
În fața acestui tablou, Vlad Mercori a cerut o reacție oficială de la ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole. Răspunsul ministrului nu a minimalizat gravitatea situației: el a admis că ceea ce se vede în aceste cifre i se pare cel puțin suspect și a anunțat trimiterea Corpului de Control pentru a examina felul în care au fost acordate și achitate indemnizațiile de handicap în comunele menționate.
Controlul cerut de ministru ar trebui să stabilească dacă numărul foarte mare de persoane încadrate cu handicap reflectă, într-adevăr, realitatea medicală și socială din aceste așezări sau dacă în spatele statisticilor se află nereguli în sistemul de evaluare și acordare a drepturilor. Concluziile anchetei ministeriale sunt așteptate pentru a lămuri dacă bugetele stoarse de aceste plăți descriu o nevoie socială autentică ori, dimpotrivă, trădează posibile abuzuri, complicități locale și un mecanism de deturnare a banilor publici sub umbrela protecției persoanelor cu dizabilități.
